Exopolitica – relaţiile intercivilizaţii

Operaţiunile acoperite,

11 Septembrie şi perspectiva exopolitică

© Michael E. Salla, PhD

11 septembrie 2006

http://www.exopolitics.org

Introducere

La cea de-a V-a aniversare a atacurilor de la 11 septembrie, există mai mulţi cetăţeni decât au existat vreodată care pun sub semnul întrebării versiunea oficială despre atacuri şi despre corectitudinea Raportului Comisiei de Investigare a Evenimentelor de la 11 Septembrie. Într-un studiu, la nivel naţional, din august 2006, realizat de Scripps Howard/Universitatea Ohio, 36% dintre americani cred că 11 Septembrie este o conspiraţie din interior cu complicitatea agenţiilor guvernamentale. Un sondaj al Zogby, din mai 2006, a arătat că 42% dintre americani credeau că explicaţiile şi Comisia de Investigare a Evenimentelor de la 11 Septembrie ascund adevărul.

Există un grup bine închegat de autori, jurnalişti, cercetători şi personalităţi media care au ieşit la rampă şi au declarat că evenimentle de la 11 Septembrie au fost o „afacere internă”. Câteva dintre cele mai proeminente personalităţi sunt dr. David Ray Griffin, autor şi editor a numeroase cărţi despre 11 Septembrie, printre care „11 Septembrie şi imperiul american: intelectualii rup tăcerea” (2003), Michael Rupert, autorul cărţii „Traversând Rubiconul: Declinul imperiului american la sfârşitul erei petrolului” (2004) şi actorul Charlie Sheen care a ieşit în public şi şi-a expus părerile în martie 2006. În final, un site Internet a fost creat recente de către un comitet de experţi care critică explicaţiile oficiale şi afirmă că 11 Septembrie a fost o „afacere internă”.

Odată cu creşterea numărului celor care declară că 11 Septembrie a fost o afecere internă şi că a existat şi o muşamalizare a ei, nu mai este o surpriză faptul că atacurile de la 11 Septembrie se încadrează într-o schemă istorică a operaţiunilor „de inducere în eroare” utilizată de guvern pentru a folosi opoziţia în sprijinul obiectivelor sale politice. O operaţiune de inducere în eroare este o operaţiune acoperită desfăşurată de „guvern, corporaţii sau alte organizaţii ce este gândită astfel încât să pară că este condusă de alte entităţi”.

Un număr crescând de cărţi şi documentare abordează operaţiunile de inducere în eroare ce au legătură cu evenimentele de la 11 septembrie. Printre cele mai importante se numără „Noul Pearl Harbor: întrebări deranjante despre administraţia Bush şi 11 Septembrie” (2004), de David Griffin, mult mai recentul „Turnurile dezinformării: muşamalizarea din mass-media a evenimentelor de la 11 septembrie” (2006), a lui Barrie Zwicker şi documentarul recent al lui Alex Jones „TERRORSTORM: o istorie a terorismului sponsorizat de guvern” (2006). Griffin, Zwicker şi Jones examinează operaţiunile acoperite pentru a prezenta contextul istoric pentru analizarea evenimentelor de la 11 septembrie şi controversatul „război împotriva terorismului”. În operaţiunile acoperite  desfăşurate de-a lungul istoriei, cum ar fi incendierea Reichstagului (1933), lovitura de stat din Iran (1953), incidentul din Golful Tonkin (1964), ofiţerii operativi guvernamentali au înscenat evenimente care au fost puse pe seama grupurilor-ţintă, astfel încât să avantajeze politica guvernului, prin creşterea puterii sau răsturnarea guvernelor străine. Mergând şi mai departe, Griffin afirmă că atacul de la Pearl Harbor (1941) a fost o operaţiune de inducere în eroare, arătându-ne efectele unor astfel de operaţiuni.

Zwicker şi Jones discută despre modul în care naziştii au beneficiat de pe urma organizării acoperite a incendierii Reichstagului şi blamarea comuniştilor. În mod similar, ei descriu cum politica Statelor Unite şi Marii Britanii a beneficiat direct de pe urma operaţiunilor acoperite îndreptate împotriva popularului prim-ministru naţionalist al Iranului, Muhammad Mossadeq, care a fost acuzat de simpatii procomuniste. Aceasta a dus la o lovitură de stat, în anul 1953, când Şahul Iranului a reuşit să-şi asume puteri dictatoriale  care au stopat controversata politică de naţionalizare a lui Mossadeq. Incidentul din Golful Tonkin, din anul 1964, după cum spun Zwicker, Jones şi Griffin, a fost o altă operaţiune acoperită, prin care Vietnamul de Nord a fost învinuit pentru cele două atacuri împotriva unor nave de luptă americane. Documente care au fost publicate ulterior arată că cel de-al doilea atac n-a avut loc niciodată. De asemenea, ei au descris şi operaţiuni acoperite eşuate, cum ar fi atacul împotriva USS Liberty, de către aviaţia israeliană, în 1967, în timpul Războiului de 6 zile. Ei afirmă că scufundarea lui Liberty ar fi exercitat o mare presiune asupra Statele Unite pentru intrarea în război, în sprijinul Israelului care planificase să învinuiască Egiptul, pentru aceasta.

Griffin, Zwicker şi Jones au citat toţi documentele Operaţiunii Northwood care au arătat cum Statul Major Întrunit a aprobat operaţiuni acoperite, la începutul anilor ’60, care implicau atacuri teroriste împotriva infrastructurii şi chiar a oraşelor americane. Aceste acţiuni acoperite urmau să fie puse în seama Cubei şi utilizate ca justificare pentru o invazie militară, dar n-a fost niciodată aprobată de către administraţia Kennedy (http://www.gwu.edu/~nsarchiv/news/20010430/ ). Griffin, Zwicker şi Jones folosesc acest lucru şi alte cazuri ca dovezi ale faptului că operaţiunile acoperite au o lungă istorie în acţiunile acoperite ale multor guverne, inclusiv american.

Demonstrând, cu dovezi, faptul că guvernele au organizat operaţiuni acoperite, Griffin, Zwicker şi Jones şi-au concentrat atenţia pe atacul de la 11 septembrie şi, într-o anumită măsură, şi asupra altor „atacuri teroriste”, în Marea Britanie, Spania şi Bali. În toate aceste cazuri, Griffin, Zwicker şi Jones prezintă dovezi că acestea au fost operaţii acoperite. Ei citează documente istorice, intervievează oameni care au expus adevărul, au identificat inconsistenţe în versiunea oficială şi dovezi circumstanţiale care, toate, au legătură cu aceste recente atacuri teroriste, produse ale operaţiunilor acoperite. Referitor la atacurile de la 11 septembrie, din SUA, şi 7 iulie 2005 (7-7-7), din Marea Britanie, ei examinează exerciţiile de securitate care au condus la o mare confuzie, în rândul forţelor de securitate, ceea ce a permis apariţia unor breşe de securitate care au permis executarea atacurilor. Zwicker şi Jones spun că astfel de exerciţii sunt caracteristice operaţiunilor acoperite în timpul cărora este important să nu existe vreo implicare a forţelor de securitate, în astfel de operaţiuni. Ei au prezentat dovezi convingătoare că războiul împotriva terorismului este dus cu scopul de a priva cetăţenii SUA şi ai democraţiilor vestice de propriile libertăţi civile şi neutralizarea opoziţiei domestice pentru războiului din Irak.

Cine a fost în spatele atacului de la 11 Septembrie şi a altor atacuri teroriste şi de ce?

În ceea ce priveşte întrebarea referitoare la cine a fost în spatele atacurilor de la 11 Septembrie şi a altor atacuri teroriste, un număr de autori ce abordează atacurile de la 11 Septembrie expun ceea ce ei consideră că este adevăratul factor care stă în spatele controversatului război împotriva terorismului. Pentru a facilita acest studiu, mă voi concentra asupra a 4 dintre forţele majore ce stau în spatele argumentelor despre 11 Septembrie: Griffin, Zwicker, Jones şi Ruppert despre care se va vorbi aici, pur şi simplu, ca fiind „autori despre 11 Septembrie”. În diferite grade, autorii despre 11 Septembrie scot în evidenţă eforturile SUA şi Marii Britanii de a pune mâna pe resursele de petrol ale „naţiunilor rebele”, cum ar fi Irak, pentru a câştig controlul asupra industriei petroliere. Prin capturarea Irakului, preţul benzina va creşte, acţiunile corporaţiilor din SUA şi Marea Britanie vor cunoaşte o creştere enormă, într-un termen scurt. O dată cu atingerea maximului de producţie petrolieră, susţine Michael Ruppert, interesele corporaţioniste din SUA şi Marea Britanie sunt pe primul loc, pe temen lung, permiţându-şi creşterea nelimitată a preţului petrolului, pe măsură ce naţiunile industrializate, cum ar fi China şi India, generează o cerere crescândă de petrol. Controlul industriei vitale de petrol va permite astfel, dominaţia corporatistă americană, pe pieţele financiare globale, în următoarea generaţie. Acest lucru ar putea face China şi India, viitori potenţiali competitori ai dominaţiei globale americane, mult mai depndenţi de politica SUA.

Autorii despre 11 Septembrie spun că nu este vorba doar de interese petroliere, pentru a benficia de pe urma războiului din Irak, ci mai este şi industria de armament din SUA care este, de departe, cel mai mare furnizor de armament din lume. În esenţă, contractorii corporatişti americani au nevoie de un controversat război împotriva terorismului, pentru a continua să-şi vândă produsele militare Pentagonului care trebuie să desfăşoare misiuni punitive împotriva naţiunilor rebele. Raţiunea ultimă a industriei de armament este condusă de lăcomia corporaţionistă de a beneficia de pe urma ameninţărilor de securitate, pentru menţinerea unei economii de război perpetue, ce se bazează pe economiile plătitorului de taxe obişnuit.  Faimosul avertisment  al lui Eisenhower despre pericolul reprezentat de complexul militar-industrial este cel mai adesea citat ca o dovadă a unui astfel de pericol.

Pe lângă dominaţia financiară şi lăcomia corporatistă americane, autorii despre 11 Septembrie oferă raţiunea lor ultimă pentru controversatul război împotriva terorismului. Aceasta este teoria Pax Americana conform căreia ceea ce conduce politica SUA este nevoia de a stabili hegemonia americană, pe întreaga planetă. Griffin, Jones, Ruppelt şi Zwicker declară că administraţia Bush, prin afirmaţiile sale cum că „statele rebele adăpostesc terorişti” şi că dezvoltă arme de distrugere în masă (WMD) care ar fi date teroriştilor, permite Statelor Unite să lanseseze războaie preventive şi să stabilească controlul naţiunilor ce se opun dominaţiei americane. Ei citează figuri neoconservatoare asociate cu Proiectul Noului Secol American (New American Century Project), ca exponenţi ai agendei imperialiste de stabilire a dominaţiei globale americane. În consecinţă, războiul din Irak a fost justificat folosind teza armelor de nimicire în masă, conform căreia Saddam Hussein era aliat cu grupuri teroriste  pe care el le-ar fi utilizat pentru a lansa astfel de arme împotriva SUA. În timp ce hegemonia globală ar fi justifiată pentru nevoia de a face o lume mai sigură pentru democraţie, adevărata raţiune, după cum spun autorii despre 11 Septembrie, este să facă lumea profitabilă pentru corporaţiile  americane-cheie, împreună cu industriile de armament şi petrol.

Evaluările autorilor despre 11 Septembrie referitoare la faptul că operaţiunile acoperite îşi au rădăcinile în lăcomia industriei petroliere şi de armament şi a imperialiştilor  neo-conservatori, continuă să atragă un sprijin tot mai mare din partea celor care nu sunt de acord cu explicaţiile oficiale ale atacurilor teroriste, împotriva SUA şi Marii Britanii, cu informaţiile utilizate pentru a justifica războiul împotriva Irakului şi profiturile enorme realizate de corporaţiile implicate în industria petrolieră şi de armament. În particular, analizele despre operaţiile de inducere în eroare ale lui Griffin, Zwicker şi Jones sunt de folos în identificarea catalizatorului politicilor americane care a avut ca rezultat diminuarea libertăţilor civile şi eliminarea opoziţiei domestice pentru războaiele preventive, ostentativ orientate spre „a proteja democraţia”, dar care asigură profituri enorme corporaţiilor amricane. Analizele „autorilor despre 11 Septembrie”, concentrându-se pe imperialismul american, ajută la identificarea enormei influenţe a neo-conservatorilor din administraţia Bush în dictarea politicii guvernamentale oficiale. Însă, există şi un factor care lipseşte din analiza făcută de „autorii despre 11 Septembrie”, ce se concentrează pe pariul făcut de industria petrolieră, complexul militar-industrial şi imperialismul american. Este vorba de un factor care asigură un nivel de analiză adânc pentru ceea ce pune în mişcare politicile SUA, în Orientul Mijlociu şi în alte zone de pe planetă. „Autorii despre 11 Septembrie” scapă din vedere factorul exopolitic.

Înţelegerea perspectivei exopolitice

Exopolitica se bazează pe dovada extinsă că civilizaţiile extraterestre vizitează Pământul şi că acestă dovadă este sistematic muşamalizată, atât de agenţiile guvernamentale, cât şi de departamentele militare, ale Sua şi ale altor naţiuni mari, în ceea ce a fost descris ca un „Cosmic Watergate”. Viziunea ştiinţifică oficială cum că viteza luminii prezintă obstacole insurmontabile pentru prezenţa fizică a vizitatorilor extratereştri este, din ce în ce mai mult, pusă la încercare de noile teorii rerferitoare la călătoria cu viteze superioare vitezei luminii. „Structura revoluţiei ştiinţifice” a lui Thomas Kuhn, din 1962, sugerează faptul că înţelegerea ştiinţei suferă periodic o schimbare de model. Exopolitica reprezintă o schimbare de model, în gândirea politică, despre forţele implicate în derularea afacerilor interne şi internaţionale.

Nu numai că dovezile despre vizitele extraterestre în epoca contemporană sunt muşamalizate, dar, poate mai semnificativ, dovezile unei prezenţe extraterestre  care au susţinut civilizaţia umană din trecut sunt şi ele muşamalizate. Aceasta înseamnă că, atât cunoştinţele şi tehnologiile extratereştrilor care vizitează, în prezent, Pământul, cât şi dovezile istorice ale vizitelor anterioare ale extratereştrilor, au devenit cele mai înalte preocupări ale securităţii naţionale, ce sunt ţinute departe de opinia publică. Adevăratul efect al implicaţiilor asupra securităţii naţionale, datorate dezvăluirii unei prezenţei extraterestre este prezentată în studiul Institutului Brookings pentru NASA, din 1960, în care se afirmă că revelarea publică a prezenţei extraterestre ar putea duce la colapsul civilizaţiei vestice. Impactul prezenţei extraterestre şi implicaţiile  pentru politică, ştiinţă, economie şi cultură ar putea duce, foarte repede, la un colaps al instituţiilor vitale ale fiecărei ţări de pe planetă, ameninţând astfel, suveranitatea marilor naţiuni. Mai mult, după cum spune un număr de persoane foşti militari, care trag un semnal de alarmă, OZN-urile au dezactivat sau distrus rachete nucleare americane, cu mai multe ocazii. Aceasta arată parţial preocuparea politicienilor de a muşamaliza aspecte legate de vizitatorii extratereştrii. Pe scurt, implicaţiile pentru securitatea naţională datorată prezenţei extraterestre surclasează orice altă problemă de securităţii naţionale şi reprezintă cel mai important aspect în înţelegerea adevăratei dinamici ce stă la baza politicii globale şi a finanţei internaţionale.

Dovezile muşamalizării prezenţei extraterestre sunt nenumărate şi convingătoare. Sute de oameni care au tras un semnal de alarmă, provenind din sectoare militare, guvernamentale şi corporaţioniste au descris muşamalizarea diverselor aspecte despre OZN-uri şi ipotezele extraterestre. Mărturiile multor persoane din guvern, care au tras un semnal de alarmă, sunt posibile prin intermediul organizaţiilor private, cum ar fi Proiectul Dezvăluirii (Disclosure Project). Mai mult, documentele clasificate care au ieşit la lumină au dezvăluit caracteristici critice ale sistemului de securitate naţională creat să facă faţă prezenţei extraterestre. Multe dintre aceste documente sunt disponibile prin intermediul organizaţiilor private, cum ar fi website-ul „Majestic Documents”. Numeroase website-uri, cărţi şi organizaţii au prezentat dovezi şi mărturii ale miilor de martori, „experimentatori”, cercetători şi persoane care trag semnale de alarmă, revelând extensia vizitelor extraterestre, pe Pământ.

„Autorii despre 11 Septembrie” nu au reuşit să identifice un număr de factori exopolitici-cheie ce stau în spatele operaţiunilor acoperite. Aceşti factori au de-a face cu sistemul de management politic creat pentru a relaţiona cu problemele extraterestre, cu tehnologii şi cunoştinţe despre extratereştrii ce se află pe teritoriul diferitelor guverne străine şi cu „bugetul negru” (black budget) necesar pentru finanţarea operaţiunilor acoperite pentru achiziţionarea tehnologiilor şi informaţiilor extraterestre.  Dată fiind natura înalt calsificată a afacerilor extraterestre, toate aceste activităţi se desfăşoară fără supraveghere congresională sau legislativă, în SUA şi în alte naţiuni importante, cum ar fi Rusia şi China. Voi examina 5 factori exopolitici  care trebuie luate în seamă când se analizează operaţiunile acoperite.

Cinci factori exopolitici şi operaţiunile acoperite

Primul factor este existenţa unei reţele de agenţii militare şi guvernamentale ce se întrepătrund, din SUA şi din lume, creată pentru a gestiona afacerile extraterestre. Adesea descris ca „un guvern secret”, această organizaţie operează, în paralel, cu mult mai convenţionalul sistem politic ce cuprinde reprezentanţi aleşi şi oficialii guvernamentali. Acest lucru este similar distincţiei lui Lewis Lapham, dintre „guvernul provizoriu” şi „guvernul permanent”, în care cel dintâi cuprinde oficialii aleşi, în timp ce cel din urmă cuprinde grupuri de interese speciale emanate dinspre sectoarele corporaţioniste, militare şi educaţionale. Indivizii din sistemul guvernamental convenţional, „guvernul provizoriu” al lui Lapham, sunt informaţi în baza criteriului „nevoii de a cunoaşte” şi nu în baza rangului sau poziţiei. În consecinţă, s-a demonstrat că preşedinţii aleşi pot fi ţiunţi în afara cercului, aşa cum s-a întâmplat cu preşedinţii Carter şi Clinton. Preşedintele Clinton se presupune că i-a spus reporterului principal de la Casa Albă, Sarah McCledon: „Sarah, există un guvern secret, în cadrul guvernului si nu am control asupra lui.” „Guvernul secret” ce se ocupă cu afacerile extraterestre se află în vârful „guvernului permanent” şi a fost descris ca MJ-12 sau PI-40.

Operaţiunile majore de inducere în eroare, cum ar fi 11 Septembrie, implică, cu siguranţă, „guvernul secret”, utilizând astfel de operaţiuni, ca parte a agendei sale lărgite, legate de afacerile extraterestre. Era puţin probabil ca schimbările din „guvernul provizoriu”, cum ar fi alegerea, în anul 2000, a lui George Bush şi aducerea neoconservatorilor  în poziţii importante, să fie suficiente pentru operaţii de inducere în eroare, de tipul 11 Septembrie. Ascendenţa neoconservatorilor în poziţii guvernamentale înalte nu ar putea fi suficientă pentru a pune în mişcare o operaţiune de inducere în eroare, datorită potenţialei opoziţii din partea multor birocraţi de carieră şi oficiali guvernamentali. Numai un sistem de management secret şi de lungă durată, ce există dincolo de cercul de rotaţie al oficialilor aleşi, ar putea spera să conducă birocraţi de carieră şi oficiali guvernamentali. Ca urmare, dată fiind magnitudinea atacurilor de la 11 Septembrie, acest lucru nu se putea petrece decât cu consimţământul guvernului secret (sau permanent) care s-a folosit de neoconservatorii numiţi pe poziţii importante, în administraţia Bush („guvernul provizioriu”), ca instrumente pentru realizarea obiectivelor gevernului ocult. Sprijinul necondiţionat al guvernelor importante, cum ar fi cel britanic şi australian, în cadrul politicii ulterioare adoptate de administraţia Bush, se datorează „guvernelor secrete” ale acestor naţiuni, care îşi coordonează politica, în cadrul sistemului de gestionare a afacerilor extraterestre. Acesta include multe organizaţii cvasiguvernamentele, cum ar fi Comisia Trilaterală (Trilateral Commission), Grupul Bilderberg (Bilderberg Group) şi Consiliul pentru Relaţii Externe (Council for Foreign Relations), care asigură resursele şi conducerea politicii dictate a guvernului secret pe termen lung, pe întreaga planetă.

Al doilea factor ce trebuie luat în considerare, în cazul operaţiunilor de inducere în eroare, este nevoia guvernului secret de a menţine controlul exclusiv asupra tuturor tehnologiilor şi dovezilor extraterestre, descopterite în întreaga lume. Aceasta implică eliminarea oricărei dovezi fizice a vizitelor extraterestre, din ochii opiniei publice şi introducerea acestora în laboratoare ştiinţifice secrete din SUA sau alte naţiuni importante. Există numeroase exemple de vehicule extraterestre care se prăbuşesc în întreaga lume. Acestea au fost documentate şi analizate într-o carte recentă a lui Ryan Woods, „Majic – a se citi doar” (Majic Eyes Only). În toate aceste cazuri, guvernele sunt supuse, fie prin influenţare, fie prin sancţiuni, în cadrul acestor eforturi acoperite conduse de guvernul secret, global, prin scopuri. Liderii naţionali care nu se supun îşi asumă marele risc de a fi schimbaţi din funcţii.

De exemplu, lovitura de stat, din 1979, care l-a îndepărtat pe primul-ministru al Granadei, sir Eric Gairy, a fost o operaţiune de inducere în eroare, realizată pentru a-l opri pe Gairy, din drumul său către Naţiunile Unite, pentru a aduce în atenţie şi a face un mare pas înainte, în investigarea problemei OZN-urilor. Gairy a fost promontorul singurei rezoluţii ONU, iniţiate de Granada (promovată în 1978), şi a fost programat să se întâlnească cu secretarul general al ONU, pe 13 martie 1979, pentru a discuta şi alte iniţiative referitoare la fenomenul OZN, pe baza materialelor extraterestre recuperate în Granada. În aceeaşi zi a întâlnirii, guvernul său a fost îndepărtat de la putere, în cadrul unei lovituri de stat revoluţionare, condusă de Maurice Bishop. Cazul lui Gairy sugerează faptul că operaţiunile de inducere în eroare ce rezultă în lovituri de stat conduse de elite nemulţumite pot fi un rezultat al politicii de îndepărtare din funcţie a liderilor naţionali ce nu se supun sistemului global de acoperire a informaţiilor despre OZN/aspecte extraterestre. Astfel de lideri, sunt înlocuiţi de indivizi mai supuşi care pot fi uşor discreditaţi sau îndepărtaţi, ulterior.

Cel de-al treilea factor exopolitic este nevoia de a câştiga controlul asupra oricărui teritoriu pe care au existat vreodată civilizaţii antice şi unde se găsesc artefacte ce oferă informaţii sau tehnologii lăsate de extratereştri. Aceste civilizaţii au îngropate în ruinele lor informaţii şi tehnologii acumulate prin intervenţie extraterestră ce a avut loc, se presupune, cu mii de ani în urmă. De exemplu, există multe dovezi că civilizaţia sumeriană antică a fost crată de o civilizaţie extraterestră, cunoscută ca Anunnaki. Sumerul, cunoscut ca leagănul civilizaţiei vestice, a fost localizată în sudul Irakului şi a făcut obiectul unui număr de excavări arheologice, sprijinite de regimul lui Saddam Hussein.

Există tot mai multe dovezi că intervenţiile militare americane, din Irak, din 1991 şi 2003, au avut ca ţintă câştigarea accesului la unele dintre siturile arheologice antice, din Irak, cu scopul de a găsi orice informaţie sau tehnologie referitoare la Anunnaki. Falsificarea informaţiilor de la serviciile secrete, despre armele de nimicire în masă (WMD), din Irak, şi alianţa cu organizaţiile teroriste a fost o operaţiune de inducere în eroare, ce a trebuit să justifice intervenţia militară americană, din 2003, pentru a se asigura faptul că artefactele extraterestre nu vor fi exploatate de către regimul Hussein sau nu vor cădea în mâinile competitorilor strategici, cum ar fi Rusia şi China. Mărturii ale acestei falsificări au aspărut în Raportul din septembrie 2006 al Comitetului Senatorial pentru Informaţii care confirmă că informaţiile utilizate pentru a justifica războiul din Irak au fost „exagerate”.

Cel de-al patrulea factor exopolitic se referă la utilizarea tehnologiilor de modificare a vremii, a căror existenţă a fost confirmată în 1997, de către fostul secretar de stat, William Cohen. Operaţiunile de inducere în eroare care utilizează tehnologiile de modificare a vremii sunt folosite pentru a pune totul pe seama factorilor de mediu „imprevizibili”, când, de fapt, astfel de tehnologii sunt utilizate ca un instrument de politică naţională. Astfel de tehnologii pot fi utilizate pentru a crea dezastre sau evenimente naturale care constrâng naţiunile să se supună sistemului global de ocultare a afacerilor extraterestre. Acest sistem global de ocultare se asigură că aceste informaţii ştiinţifice, tehnologii alternative de energie şi informaţii referitoare la extratereştrii nu ajung în mass-media. De exemplu, tsunami-ul asiatic, din decembrie 2004, a afectat un număr de naţiuni, inclusiv subcontinentul indian. La acea vreme, India descoperise cele mai multe dovezi ale vizitelor extraterestre.

Este foarte posibil ca tsunami-ul asiatic să fi servit ca atenţionare transmisă Indiei, cum că vor fi utilizate tehnologii de modificare a vremii împotriva sa, dacă va continua politica de revelare a adevărului. Ulterior, administraţia Bush a semnat, în iulie 2005, un acord extraordinar, prin care ajuta India să-şi dezvolte industria sa nucleară şi a continuat să permită industriei americane să ofere locuri de muncă Indiei. Aceasta sugerează că un complex de atenţionări şi sancţiuni, utilizând tehnologii de modificare a vremii este utilizat pentru a câştiga supunerea naţiunilor ascendente, cum ar fi India care altfel, ar provoca sistemul global de ocultare.

Factorul exopolitic final se referă la „adevăratul” buget negru, din SUA. Estimările oficiale despre bugetul negru,făcute de către Federaţia Oamenilor de Ştiinţă Americani (FAS), se concentrează pe revelările CIA ce aduc la lumină adevărata mărime a bugetului ce finanţează activităţile agenţiilor de informaţii americane. Prezentat de către CIA ca fiind de 26,7 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 1997, bugetul său apare ca necesarul pentru o singură problemă, în cadrul bugetului anual al Pentagonului, fiind estimat de către FAS la 30,1 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 2007. Ideea generală este că „bugetul negru” este alimentat de către Pentagon care crează proiecte false şi exagerează nivelul cheltuielilor de apărare prezente (ex. capace de WC), transferând toate aceste către proiecte „foarte negre”. În orice caz, mărimea reală a bugetului negru este estimată la a fi apropiată de 1000 de miliarde de dolari, pe an calendaristic, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul întregului buget al Pentagonului de 420 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 2006. Această imensă sumă de bani este acumulată de către CIA, nu pentru profiturile corporaţiilor americane, nici pentru dominaţia financiară, ci pentru a finanţa o reţea secretă de proiecte foarte negre care constituie un al doilea Proiect Manhattan.

În cartea sa, „Alianţa întunecată”, Gary Webb a scos la lumină dovezi copleşitoare ale faptului că CIA a fost implicată în traficul de droguri şi că agenţiile de ordine publică au fost deliberat subminate, în eforturile lor de a captura jucătorii majori de pe piaţa drogurilor, datorită intervenţiei CIA. Dovezi în acest sens au fost adunate de către Michael Ruppert, pe website-ul său „From the Wilderness” (Din sălbăticie) şi în cartea  „Traversând Rubicconul” (Crossing the Rubiccon). Dacă CIA este complice în transportul drogurilor, spre SUA, cu scopul de a genera o sursă enormă de fonduri ilicite, scopul principal al acestor fonduri nu este acela de a-i îmbogăţi pe „baronii drogurilor” sau politicienii corupţi, ci pentru a finanţa cel de-al doilea Proiect Manhattan. Mai mult, profiturile generate de industriile armamentului, petrolieră etc., legale şi ilegale, sunt acumulate de către companiile acoperite ale CIA, fonduri ce sunt transferate şi ele către „proiectele foarte negre” care scapă controlului Congresului. Aceste activităţi total imorale de finanţare există din motive de securitate naţională legate de ascunderea adevăratei dezvoltări a proiectelor de afaceri extraterestre, create ca răspuns la o prezenţă extraterestră.

Concluzie: conexiunea dintre  perspectiva exopolitică a evenimentelor de la 11 septembrie şi operaţiunile de dezinformare.

Operaţiunile de inducere în eroare pot conduce la intervenţia militară americană, în zonele în care se poate menţine traficul de droguri pe care CIA îl foloseşte pentru menţinerea finanţării proiectelor bugetului negru. Operaţiunile de inducere în eroare, cum ar fi incidentul Tonkin şi atacul de la 11 septembrie, au dus la intervenţia militară, în zone vitale pentru traficul de droguri: Indochina şi Afganistanul. După Zworkin şi Jones, incidentul din Golful Tonkin a fost orchestrat pentru a se asigura faptul că SUA se va angaja în războiul din Vietnam, pentru a menţine hegemonia globală a SUA, prin eforturi militare, pentru a preveni expansiunea comunistă în Indochina şi a asigura industria de armament, cu noi comenzi de armament. Cu toate acestea, războiul din Vietnam a realizat importante scopuri exopolitice pentru SUA, unul dintre ele fiind acela de a ajuta CIA-ul să profite de pe urma operaţiunile cu droguri. Acesta este un aspect pe care chiar Ruppert l-a identificat, dar pe care nu-l încadrează în perspectiva exopolitică datorită refuzului său de a lua în considerare dovezi care susţin existenţa OZN. Similar, intervenţia SUA în Afganistan a fost, de asemenea, motivată, după Ruppert, de dorinţa de a reface comerţul cu droguri, ce era ameninţat de politica regimului fundamentalist taliban ce controla totul şi eliminaseră ciclul de producere a heroinei.

„Autorii despre 11 septembrie” prezintă un punct de vedere relevant conform căruia recentele atacuri teroriste din SUA, Marea Britanie şi alte ţări au avut aceleaşi caracteristici distincte cu cele ale operaţiunilor de inducere în eroare utilizate în trecut de guverne pentru a elimina potenţialii oponenţi, crea ameninţări închipuite şi eroda libertăţile civile. Diferitele cărţi şi casete video care se prezintă 11 septembrie ca o operaţiune de inducere în eroare sunt puternice semnale de alarmă despre nivelul la care guvernele pot ajunge, pentru a-şi mări puterea. În explicarea obiectivului suprem al operaţiunilor de inducere în eroare, analiza făcută de cei mai mulţi dintre bine-cunoscuţii „autori despre 11 septembrie”, Jones, Zwicker, Ruppert şi Griffin, nu merg destul de adânc în revelarea adevăratei agende şi beneficiari.

După cum spun Jones, Zwicker şi mulţi alţii, cei mai importanţi beneficiari ai operaţiunilor sunt baronii corporatişti, din spatele industriei petroliere şi de armament şi planurile imperialiste ale neoconservatorilor americani, ce domină, în prezent, administraţia Bush. Aceasta, spun ei, asigură o explicaţie convingătoare despre cine se află în spatele războiului împotriva terorismului şi a scopului pentru care este purtat. Pe lângă lăcomia corporatistă şi intenţiile imperialiste din spatele războiului împotriva terorismului, există factori mai subtili care au legătură cu politica acoperită ce implică proiecte înalt clasificate, în care sunt prezente tehnologii extraterestre şi finanţate de surse ale ilicitului buget negru care utilizează companii acoperite din industria petrolieră şi de armament. Acesta este punctul în care explicaţiile despre 11 septembrie, oferite de Griffin, Jones, Ruppert and Zwicker, se opresc şi nu merg mai departe pentru a identifica adevăraţii parametri ai „afacerii interne” care a dus la 11 septembrie. Lăcomia corporatistă şi imperialismul neoconservator nu sunt forţele din spatele războiului împotriva terorismului, ci instrumentele utilizate pentru a genera fonduri pentru un al doilea Proiect Manhattan care surclasează oricare altă problemă de securitate naţională, din SUA şi alte naţiuni importante.

O dată cu creşterea ameninţările din partea comunicaţiilor, în plină dezvoltare, şi a internetului, la adresa dovezilor muşamalizării prezenţei extraterestre, de către sistemul global de ocultare, războiul împotriva terorismului reprezintă un mijloc de distragere a atenţiei opiniei publice, discreditării cercetărorilor care sunt preocupaţi să prezinte aceste dovezi. Războiul împotriva terorismului asigură, de asemenea, o acoperire utilă pentru continua generarea enormelor sume de bani pentru cel de-al doilea Proiect Manhattan, ce scapă supravegherii guvernamentale şi creşte puterea guvernului secret, ce controlează aceste venituri. Autorii şi cercetătorii, asociaţi cu teza că 11 Septembrie a fost o „afacere internă”, ne-au orientat în direcţia corectă, în ceea ce priveşte complicitatea guvernului. Ei merită să li se acorde credit pentru că au ajutat la deschiderea ochilor opiniei publice americane, referitor la ceea ce chiar a transpirat despre 11 Septembrie, după cum s-a dovedit şi în recentele sondaje de opinie de la Zogbby şi Scripps. Cu toate acestea, „autorii despre 11 septembrie” nu identifică diferiţii factori exopolitici care revelează agenda secretă din spatele operaţiunilor de inducere în eroare. Acest lucru este de înţeles, dat fiind faptul că cei care susţin ideea unui „Cosmic Watergate”, referitor la OZN şi vizitele extraterestre, au fost ridiculizaţi, în trecut. Invocând dovezi ce conduc către un „Cosmic Watergate”, poţi fi uşor perceput de unii ca un instrument care pune în pericol consideraţiile publice ale studiilor despre 11 Septembrie. Mai rău, luând în considerare factorii exopolitici, se poate ajunge la acuzaţii de dezinformare, în scopul deturnării cercetătorilor atacurilor de la 11 septembrie, de pe calea adevărului. Cu toate acestea, studiile făcute, cum ar fi cel al Roper Poll, din 2002, arată că 70% din opinia publică americană crede că guvernul nu spune adevărul despre OZN-uri şi vizitele extraterstre. Aceasta sugerează că este corectă conexiunea făcută între 11 Septembrie şi muşamalizarea fenomenului OZN, pentru a înţelege mai bine instituţiile şi actorii-cheie implicaţi în operaţiunile de inducere în eroare şi posibilii factori exopolitici. Doar o înţelegere sistematică a perspectivei exopolitice poate permite identificarea dimensiunii motivelor care stau în spatele „războiului împotriva terorismului” şi naturii „guvernului secret”, precum şi găsirea unei soluţii durabile care să împiedice alte operaţiuni de inducere în eroare.

Despre autor: Michael E. Salla, PhD., este autorul lucrării „Exopolitica: implicaţiile politice ale prezenţei extraterestre”, Ed. Dandelion Books, 2004 şi fondatorul popularului website exopolitics.org. A predat la Universitatea Naţională Australiană şi Universitatea Americană din Washington D.C. Este doctor în filosofie, titlu obţinut la Universitatea Queensland, din Australia. Pe timpul carierei sale academice, a fost bine cunoscut pentru organizarea unei serii de iniţiative diplomatice cetăţeneşti, pentru conflictul din Timorul de Est, finanţate de Institutul pentru Pace al SUA (U.S. Institute of Peace) şi Fundaţia Ford. Este fondatorul Institutului pentru exopolitică (www.exopoliticsinstitute.org ), editorul-şef al Exopolitics Journal şi organizatorul „Conferinţei pentru pacea mondială şi civilizaţii extraterestre”. (www.etworldpeace.com )

Note de sfârşit

Aş dori să mulţumesc lui Hugh Matlock, pentru ideile şi sugestiile fecunde, pentru îmbunătăţirea substanţială a conţinutului şi organizării acestei lucrări, precum şi pentru identificarea unui număr de erori tipografice.

Mergi la: http://www.scrippsnews.com/911poll

Mergi la: http://www.911truth.org/images/911TruthZogbyPollFinalReport.htm

Pentru mărturia lui Charlie Sheen, mergi la: http://www.prisonplanet.com/articles/march2006/200306charliesheen.htm

Vezi: http://www.scholarsfor911truth.org/PressRelease20060909.html .

Citat din: http://en.wikipedia.org/wiki/False_flag .

Pentru un articol ce abordează viziunea lui Griffin asupra atacului de la Pearl Harbor şi operaţiunile de inducere în eroare, mergi la: http://bohemian.com/bohemian/06.14.06/david-ray-griffin-0624.html

Pentru informaţii despre „Proiectul Noul Secol American” (Project New American Century), mergi la: http://www.newamericancentury.org/

Pentru un studiu istoric de exopolitică, mergi la: http://exopoliticsjournal.com/Journal-vol-1-1.htm .

Vezi James Deardorff şi alţii, “Implicaţiile teoriei inflaţiei ca urmare a vizitei extratereţtrilor” (Inflation-Theory Implications under extraterestrial visitation), disponibilă on-line la: http://www.ufoevidence.org/news/article204.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Brookings_Report .

Vezi Robert Salas şi James Klotzhttp, „Uriaşul şters” (Faded Giant), BookSurge Publishing, 2005. Detalii disponibile on-line la: www.ufopop.org/Special/FadedGiant.htm .

Vezi Michael E. Salla, „Exopolitica: Implicaţiile politice ale prezenţei extraterestre” (Exopolitics: Political Implications of the Extraterrestrial Presence),Ed. Dandelion Books, 2004). Articole on-line sunt disponibile la: http://www.exopolitics.org .

http://www.disclosureproject.org .

http://www.majesticdocuments.com .

Vezi Lewis Lapham, „Lumini, camere, democraţie” (Lights, Camera, Democracy), Harper Magazine, August 1996, disponibil la: http://fdt.net/~aabbeama/PJB_from_left.html .

Pentru mai multe informaţii, mergi la: http://presidentialufo.com .

http://www.presidentialufo.com/part5.htm .

http://www.exopolitics.org/Study-Paper-5.htm .

Vezi Jim Marrs, Regula Secretului: Istoria secretă care leagă Comisia Trilaterală, masonii şi Marea Piramidă (Rule by Secrecy: The Hidden History That Connects the Trilateral Commission, the Freemasons, and the Great Pyramids) Ed. Harper, 2001.

http://www.majiceyesonly.com .

Pentru mărturia lui Gairy despre ce s-a întâmplat, mergi la: http://tech.groups.yahoo.com/group/exopolitics/message/278

Vezi Zecharia Sitchin, „A douăsprezecea planetă” (The Twelfth Planet) şi alte cărţi din seriile sale „Cronici ale Pământului” (Earth Chronicles) sunt disponibile la: http://www.sitchin.com

Mergi la: http://www.exopolitics.org/Study-Paper2.htm .

Vezi „Descoperirile de după război, despre programele irakiene de dezvoltare a armelor de nimicire în masă şi cum sunt comparate cu evaluările anterioare războiului” (Postwar Findings about Iraq’s WMD Programs and Links to Terrorism and How they Compare with Prewar Assessments), disponibile la: http://intelligence.senate.gov/phaseiiaccuracy.pdf .

http://www.fas.org/news/usa/1997/04/bmd970429d.htm .

Pentru un număr de articole despre transmiterea de informaţii referitoare la OZN-uri şi extratereştrii, de către India, mergi la: http://www.indiadaily.com .

Vezi Michael Salla, „Raportul bugetului negru” (The Black Budget Report) http://www.scoop.co.nz/stories/HL0401/S00151.htm .

Mergi la: http://www.fromthewilderness.com .

Vezi „Răspunsul lui Michael Ruppert la cele 10 întrebări ale lui Victor Thorn” (Michael Ruppert Responds to Victor Thorn’s Ten Questions): http://www.fromthewilderness.com/10questions.shtml .

Vezi Michael Ruppert, http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/10_10_01_heroin.html .

Vezi: http://www.scifi.com/ufo/roper/

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: